top of page

Cyber4Kids, o campanie pentru copii, pe înțelesul părinților



„Copiii sunt cea mai valoroasă resursă a lumii și cea mai mare speranță a ei pentru viitor„ spunea John Fitzgerald Kennedy. 


Nimic mai adevărat și de actualitate indiferent de epoca în care am trăi. Cu toții știm că părintele are o slăbiciune firească sau chiar instinctivă atunci când vine vorba de nevoile copilului, iar dacă din punct de vedere financiar lucrurile arată bine, the sky is the limit.

Dar, oricare ar fi „calătoria în viață” pe care părinții o propun copilului, acesta trebuie să ajungă la destinație în siguranță.


Părinții, dascălii sau adulții în general, care au sub aripa lor un copil, sunt cei care își pun amprenta pe modul în care copiii relaționează cu aceste mijloace noi de comunicare și informare și consider că o cunoaștere și apoi o aplicare a unor reguli corecte este cheia pentru ca acel copil să nu aibă de suferit atunci când vine vorba de o lume nouă, încă insuficient explorată, cum este Lumea Internetului.


Constatăm o diferență enormă între ce însemna Internetul acum 10-15 ani si ce înseamnă acum, de la ce activități propriu-zise poți întreprinde, până la aplicații, informații și modalități de socializare.


Dacă înainte bullying-ul se rezuma la un comentariu sau o remarcă la școală, sau la un tras de codițe, acum canalele pe care pot fi „răniți„ copiii sunt multiple, iar persoanele rău intenționate pot lua mult mai ușor legătura cu cei mici, putând pretinde chiar că sunt altcineva, ca un cunoscut sau un prieten.


Ne dorim schimbarea unor mentalități și a modului de a privi și aborda tot ceea ce ține de dispozitive și conectivitate, de cum este privit Internetul sau interacțiunea în mediul on-line. 


Cu toate că ne dorim ca cei mici să aibă o copilărie similară poate din anumite puncte de vedere cu ce am trăit noi, cei mai mari, trebuie să fim conștienți că lumea, odată cu tehnologia, a evoluat, ei au alte capabilități decât aveam noi, alte arii de interes și alte canale de comunicare. Ce putem face însă, este să îi educăm cât se poate de bine în această direcție, să îi facem să conștientizeze pericolele, să îi învățăm să se ferească atunci când este cazul și cum să reacționeze în situații mai puțin plăcute.


Campania Cyber4Kids, deși este o campanie ce are în centru copiii, ea își propune să trezească un glas interior în conștiința adulților. Este o campanie cu bătaie lungă, nu una pe termen scurt, care să satisfacă nevoile de moment ale celor mici. Cyber4Kids își dorește să pună, împreună cu cei mari care modelează copilul, o cărămidă la structura adultului de mai târziu.




certSIGN este o companie româneasca cu pedigree în zona securității cibernetice. Oferă servicii de încredere iar beneficiarii direcți sunt adulții. Cu toate acestea, și-a îndreptat întotdeauna atenția și spre mediul educațional, deoarece am înțeles faptul că o societate dezvoltată are nevoie de educație la un nivel ridicat pentru a reuși să progreseze cu adevărat. certSIGN s-a implicat activ în pregătirea tinerilor ce participă la concursurile internaționale din domeniul IT și o va face în continuare, iar acum, din colaborarea echipei de Marketing cu echipa departamentului Cybersecurity, s-a născut acest extraordinar proiect, care are ca scop educarea celor mici, atât de expuși la lumea virtuală.


Scopul nostru primordial în această campanie este să investim în viitorii adulți, care sunt responsabili de bunul mers al lumii de mai târziu.

Commenti


bottom of page